Finanțare prin PNRR pentru proiectul depus de Consiliile Județene Olt-Dolj-Mehedinți

Îți recomandăm

Ministerul Dezvoltării a finalizat etapa de evaluare a cererilor de finanțare depuse de Consiliile Județene pentru amenajarea de trasee cicloturistice, finanțate prin Componenta 11 – Turism și cultură, a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Ministerul, prin PNRR, finanțează construcția traseelor cicloturistice care leagă localități din cel puțin trei județe și care facilitează turismul prietenos cu mediul și un stil de viață sănătos. Este vorba și despre proiectul depus de CJ Olt, în parteneriat cu CJ Dolj şi CJ Mehedinţi, pentru amenajarea de piste pentru biciclete, de-a lungul Dunării, pe 356 de kilometri,

Proiectul depus de cele trei județe a primit al doilea cel mai mare punctaj, în urma evaluării experţilor Ministerului Dezvoltării. Acesta are o valoare de peste 29 milioane de lei şi este finanţat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Ministerul a primit 10 cereri de finanțare, toate eligibile, pentru amenajarea a 6.556 km trasee cicloturistice, în valoare totală de 643.635.300 de euro. Bugetul total aferent acestei componente este de 197,5 milioane de euro pentru amenajarea a aproximativ 2.394 km de trasee. La acestea, se adaugă traseele cicloturistice construite pe digurile cursurilor de apă, administrate de Administrația Națională ”Apele Române” (ANAR), din subordinea Ministerului Mediului, pentru care sunt alocate alte 50 milioane de euro, și au fost depuse 7 proiecte, care urmează să fie evaluate și anunțate de Ministerul Dezvoltării.

Traseele cicloturistice vor permite României să participe și să contribuie la reconfigurarea rețelei europene de trasee EuroVelo și a diverselor trasee cicloturistice

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Amelia Lundbäck vine la CSM Slatina

Centru coordonator din Suedia, Amelia Lundbäck vine la CSM Slatina cu experiență, inteligență tactică și claritate în construcția jocului,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img