Flori pentru doamne şi domnişoare de 8 Martie

Îți recomandăm

PSD Olt a păstrat tradiţia și de 8 Martie, iar membrii şi simpatizanţii organizaţiei au împărţit flori doamnelor şi domnişoarelor din oraşele judeţului.

La acţiunea de la Slatina au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul Emil Moţ, dar şi deputatul Marius Iancu. Activul de partid nu a lipsit nici el, zeci de pesediști au oferit sute de flori doamnelor și domnișoarelor.

„Așa cum am spus-o de fiecare dată, iată, au trecut 15 ani de când suntem prezenți pe stradă în Slatina și dăm flori de 1 și de 8 martie la doamne și domnișoare. E deja de mult o tradiție acest obicei al nostru nu e doar anul acesta, că e campania electorală, așa cum slătinencele știu s-au obișnuit cu noi. De fiecare dată, de 1 și de 8 martie suntem prezenți pe stradă și anul acesta suntem. Le urăm un an bun alături de familie, cu împliniri și să aibe o primăvară frumoasă. La mulți ani!”, a spus Marius Oprescu.

La rândul său, Emil Moț, primarul reședinței de județ a transmis un mesaj doamnelor şi domnişoarelor amintind că tradiţia PSD este respectată an de an.

„Dragile mele slătinence, vă doresc din suflet la mulți ani să avem împreună toți o primăvară frumoasă alături de familiile noastre. Transmit şi un mesaj soției mele căreia îi mulţumesc pentru cei trei băieței pe care îi avem împreună. La mulți ani încă o dată și să avem un an cât mai bun și cât mai frumos!”, a transmis Emil Moţ.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Slatina devine capitala salvatorilor într-un exercițiu de amploare dedicat descarcerării și primului ajutor

Pregătiri intense în inima județului Olt pentru unul dintre cele mai importante evenimente tactice ale anului. În perioada 23–24...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img