Florin Cârstea, un primar activ și implicat, care a schimbat în bine comuna

Un primar implicat se reflectă în imaginea localității pe care o conduce. Comuna Brebeni începe să capete o nouă înfățișare. Se apropie Sfintele Sărbători de Paște și comuna este în fierbere.

Edilul comunei, Florin Cârstea împreună cu o mână de oameni din comunitate pregătesc comuna. Oamenii au înțeles cât de important este să te implici și o fac cu tot dragul.

 „În primul rând, vorbim de curățenie spirituală, de curățenie mentală, dacă vreți curățenie sufletească. Atâta timp cât nu ai sufletul curat, nu poți să faci curat nici pe lângă tine. Vorbim de exemplu personal pentru că doar prin exemplu personal poți să mobilizezi. Trebuie să te implici. Și când spun a fi implicat, vreau să spun că trebuie să fii lângă fiecare om, să îl sprijini. Am pus mâna pe lopată și am muncit cot la cot cu cetățenii mei. Nu e nicio rușine. Mi-e drag să fie frumos și curat în comună.Și vreau să vă spun că voi face tot ce pot, ca să nu-mi dezamăgesc. Iar acum, dacă suntem în preajma sărbătorilor pascale, se spune că sărbătoarea Paștelui este o promisiune pe care Dumnezeu o reînnoiește în fiecare an și ne amintește de dragostea Lui de neegalat.  Da! Să știți că este un mare adevăr aici. Nimic fără Dumnezeu, nimic fără sănătate, nimic fără familie. Le doresc tuturor sărbători binecuvântate și un Paște Fericit! Doamne ajută!“, a ținut să puncteze edilul din Brebeni.

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura