Florin Gheorghe Tiutiu a pierdut mandatul de primar

Îți recomandăm

Primarul Florin Gheorghe Tiutiu a pierdut cel de al șaselea mandat câștigat vara trecută. Decizia a venit la nici o săptămână de când Cosmin Floreanu a devenit prefect.

„Astăzi am semnat ordinul 116/11.03.2025 de încetarea mandatului de primar al comunei Nicolae Titulescu, deținut de domnul Florin Gheorghe Tiutiu, ca urmare a pierderii calității de membru al partidului din partea căruia a candidat și a fost ales.

În luarea acestei decizii, am coroborat declarația depusă de domnul  Tiutiu la Biroul Electoral de Circumscriptie Județeană nr. 30 Olt, pentru candidatura la funcția de deputat, în care a menționat clar că este candidat la funcția de deputat din partea PNL Olt și, de asemenea, membru PNL. În conformitate cu prevederile Legii partidelor politice nr. 14/2003, înscrierea într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al carui membru a fost anterior”, a transmis noul prefect al județului Olt, Cosmin Floreanu, printr-un comunicat de presă.

„Mă ghidez exclusiv după litera legii, iar principalul meu angajament este acela de a fi garantul aplicării corecte și echitabile a normelor legale. Deciziile pe care le iau nu sunt influențate politic, ci respectă strict legislația în vigoare”, a mai precizat prefectul, în același comunicat. 

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Meteorologii ANM au emis Cod galben de furtuni și vijelii în București și în aproape jumătate de țară

Meteorologii ANM au emis două avertizări Cod galben de furtuni, vijelii și descărcări electrice în București și în aproape jumătate de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img