Fostul președinte al Statelor Unite s-a stins din viață

Îți recomandăm

Fostul președinte american Jimmy Carter a decedat duminică, 29 decembrie 2024, la vârsta de 100 de ani. Anunțul a fost făcut de think-tank-ul pe care l-a fondat, iar sursele de presă, inclusiv BBC, au confirmat această veste. Carter a fost al 39-lea președinte al Statelor Unite, servind între 1977 și 1981. După încheierea mandatului său, a devenit un activ susținător al drepturilor omului și al diverselor cauze umanitare, fiind laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2002. De asemenea, el a fondat organizația Habitat for Humanity și a continuat să influențeze viața politică și socială mult după încheierea carierei sale prezidențiale.

Fostul fermier a trăit mai mult decât orice alt președinte american din istorie și și-a sărbătorit cea de-a 100-a aniversare în octombrie.

Centrul Carter, care militează pentru democrație și drepturile omului în întreaga lume, a declarat că a murit duminică după-amiază în Plains, Georgia, orașul său natal.

Democratul a fost președinte din 1977 până în 1981, o perioadă marcată de crize economice și diplomatice.

După ce a părăsit Casa Albă cu o cotă de popularitate scăzută, reputația sa a fost restabilită prin activitatea umanitară care i-a adus Premiul Nobel pentru Pace.

Fost cultivator de arahide şi guvernator al statului Georgia, Jimmy Carter a fost ales preşedinte în anul 1976, în ”siajul” războiului din Vietnam şi al scandalului Watergate, un dosar de spionaj politic care l-a costat funcţia pe preşedintele republican Richard Nixon.

Artizan al Acordurilor de la Camp David care au condus, în 1979, la semnarea tratatului de pace israeliano-egiptean, Jimmy Carter ocupă un loc aparte în peisajul politic american, umbrit de criza ostaticilor americani în Iran din 1979-1980.

Carter a deţinut un singur mandat, republicanul Ronald Reagan învingându-l în scrutinul prezidenţial din 1980.

După plecarea sa de la Casa Albă, Jimmy Carter a creat în 1982 o fundaţie pentru promovarea dezvoltării, sănătăţii şi soluţionării conflictelor din întreaga lume. În 2002, el a primit premiul Nobel pentru pace, în special pentru ”eforturile neobosite consacrate găsirii de soluţii paşnice la conflicte internaţionale”.

Din cauza problemelor de sănătate, el s-a retras în ultimii ani din viaţa publică şi nu a avut decât rare apariţii, cum a fost la finalul lui 2023 cu ocazia omagiului naţional adus soţiei sale Rosalynn, decedată la vârsta de 96 de ani.

Sursă: www.doctorulzilei.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Elev de 14 ani în comă după ce a căzut cu trotineta electrică. Poliția a deschis dosar penal

Un băiat de 14 ani din comuna Dumbrăvița, lângă Timișoara, se află în comă la spital după ce a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img