Gigel Știrbu: ”La 15 ianuarie, se împlinesc 36 de ani de la reînființarea Partidului Național Liberal”

PNL, partidul care a făcut posibilă Unirea din 1918 și a pus bazele modernizării României, este astăzi, ca și ieri, un pilon al democrației și al valorilor liberale. Astăzi sărbătorim 35 de ani de la reînființarea Partidului Național Liberal! Pe 15 ianuarie 1990, PNL a fost recunoscut oficial ca urmașul legitim al partidului fondat în 1875, moment care a marcat revenirea sa pe scena politică după căderea comunismului.

În această zi importantă pentru liberali, deputatul de Olt, Gigel Știrbu, a ținut să transmită următorul mesaj:

Astăzi marcăm un moment cu o profundă încărcătură istorică pentru viața politică a României. La 15 ianuarie, se împlinesc 36 de ani de la reînființarea Partidului Național Liberal, un act de curaj și responsabilitate într-o perioadă în care democrația românească își căuta drumul. Revenirea PNL în 1990, consfințită prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București, a însemnat mai mult decât o simplă reluare a activității unui partid politic. A fost renașterea liberalismului românesc și reafirmarea unor valori esențiale: libertatea, pluralismul politic, statul de drept și economia de piață. Partidul Național Liberal nu este doar o construcție politică a ultimelor decenii, ci continuatorul unei tradiții istorice începute în 1875. De-a lungul timpului, liberalii au avut un rol fundamental în momentele decisive ale României moderne, contribuind la dezvoltarea instituțiilor statului și la consolidarea identității naționale, mai ales în perioada interbelică. După căderea regimului comunist, PNL și-a asumat misiunea de a readuce în spațiul public dezbaterea liberă, competiția de idei și respectul pentru drepturile fundamentale. Această misiune rămâne la fel de actuală și astăzi, într-o societate care are nevoie de stabilitate, viziune și responsabilitate politică. La mulți ani, Partidul Național Liberal! O aniversare care ne obligă nu doar să privim cu respect spre trecut, ci și să continuăm, cu seriozitate și determinare, construcția unei Românii democratice, prospere și europene.” a transmis Știrbu.