Judecătorii Curții Constituționale au respins, miercuri, sesizarea Guvernului privind dublarea alocațiilor copiilor.
Prin această decizie, Curtea Constituţională aprobă practic dublarea alocaţiilor pentru copii, aşa cum prevedea art.I pct.1 din Legea nr.14/2020. Prin această lege, alocaţia pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani creşte la 300 de lei.
Deputatul e Olt, Marius Iancu a declarat că în acest moment Guvernul trebuie să aloce bugetul necesar plății alocațiilor, iar fondurile nu sunt unele prea mici.
”CCR a respins sesizarea PNL privind dublarea alocațiilor copiilor, iar Guvernul Orban este obligat să respecte legea și să mărească alocațiile.
Minciunile acestui Guvern incompetent și iresponsabil trebuie să se oprească și liberalii să învețe să respecte Constituția, legile țării și pe români.
Nu legea votată de PSD care prevedea dublarea alocațiilor copiilor, de la 1 august, este neconstituțională, ci chiar sesizarea pe care PNL a făcut-o la CCR.
Era datoria acestui Guvern să prevadă fonduri atunci când au făcut bugetul pentru că știau de această lege.
În plus, o asemenea măsură este benefică pentru stimularea economiei pentru că acești bani vor merge către consum.
Majoritatea țărilor UE au luat măsuri, în această perioadă, pentru stimularea consumului, numai Guvernul PNL nu înțelege, nu poate sau poate nu vrea să repornească economia României.
Așa că, vestea bună pentru părinți și copii este că de la 1 august, copiii de până la 2 ani vor primi câte 600 lei lunar, cei cu vârste între 2 și 18 ani, 300 lei pe lună, iar copiii cu handicap, 600 lei pe lună.
Chiar dacă nu mai este la guvernare de aproximativ 9 luni, PSD a luat, în avans, măsuri benefice pentru români, măsuri care în această perioadă grea, sunt și mai eficiente.
Asta înseamnă să guvernezi pentru români și pentru România”, a subliniat deputatul PSD Olt, Marius Iancu.










