Este cel mai bun candidat pe mâna căruia pot merge la alegerile locale din 2020. Asta susțin și cred cu tărie cei din PNL.
Mario de Mezzo este asul din mânecă al liberalilor slatineni care să-l scoată din cărți pe actualul primar al reședinței de județ, Emil Moț. Se pare că destinul a făcu și face cărțile în reședința de județ. Spunem asta deoarece liberalii visează la Primăria SLATINA de aproape 30 de ani, dar nu au găsit omul care să se impună în această funcție. Actualul primar este un fost liberal, în timp ce candidatul liberal este un fost pesedist. În concluzie: încurcate sunt căile Domnului și cine știe ce ne va mai fi dat să trăim și să vedem legat de soarta slătinenilor. Până una alta candidatul PNL are planuri mari.
Principalele coordonate de campanie ale lui Mario se încadrează în jurul ESE – economie, sănătate, educaţie. În opinia sa aici trebuie cel mai mult lucrat și investit.
„Este o propunere care pe mine m-a onorat și m-a bucurat în același timp. Este un proiect în care m-am angajat cu toate resursele mele, cu tot ceea ce sunt, cu tot ceea ce știu, cu tot ceea ce pot și obiectivul nostru, al echipei, este să câștigăm Primăria Slatina și pentru prima dată în 30 de ani să existe administrație liberală la Slatina. Le mulțumesc colegilor din PNL Slatina care mi-au dat votul de încredere și care, și formal și informal, m-au asigurat că mă sprijină și sunt alături de mine”, a declarat Mario de Mezzo.
{module GAdsense articol}










