Spitalul Slatina şi Spitalul Caracal au primit miercuri, 2 Decembrie, încă două containere pentru efectuarea triajului observaţional şi epidemiologic.
“Cele două unităţi spitaliceşti din judeţul Olt se află în prima linie în lupta cu pandemia de COVID-19, astfel încât îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în aceste unităţi trebuie să fie preocuparea tuturor, a medicilor, a managerilor şi a noastră, a autorităţilor judeţene. Eforturile noastre nu se vor opri aici şi vom continua să sprijinim unităţile medicale din judeţ în orice demers menit să salveze vieţile oltenilor diagnosticaţi cu noul coronavirus”, transmite prefectul judeţului Olt, Florin Homorean.










