În Găneasa se extinde rețeaua de canalizare

Îți recomandăm

Compania de Apă Olt continuă implementarea unui proiect pe bani europeni. În acest moment au început lucrările de modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în Găneasa.

,,O veste bună pentru locuitorii comunei Găneasa. Încep lucrările de extindere a rețelelor de canalizare din localitate, investiții care se vor realiza cu fonduri europene în cadrul proiectului desfășurat prin “Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020”. Investiții: 5,36 km extindere rețea de canalizare; 1,28 km conducte de refulare; 4 stații de pompare apă uzată,, a anunțat Primăria Găneasa.

CAO implementează ”Proiectul Regional Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020” are finanțare europeană nerambursabilă în valoare totală de 241.076.986 euro. Proiectul prevede continuarea dezvoltării infrastructurii de apă și apă uzată, prin creșterea gradului de colectare și tratare a apelor uzate, respectiv prin creșterea gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației în 25 de localități: Slatina, Caracal, Balș, Corabia, Drăgănești-Olt, Dăneasa, Scornicești, Potcoava, Piatra-Olt, Găneasa, Gostavățu, Băbiciu, Scărișoara, Dobrosloveni, Fărcașele, Izbiceni, Giuvărăști, Tia-Mare, Rusănești, Serbănești, Crîmpoia, Vișina, Bălteni, Perieți, Schitu

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Grădiniță modernă la Constantinești: investiție în viitorul copiilor din Scornicești

Un nou proiect dedicat educației timpurii prinde contur în orașul Scornicești. Primarul Daniel Tudor a anunțat emiterea ordinului de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img