Inspectorii din cadtul ITM Olt au efectuat, în luna decembrie, 152 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.
Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 158 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind:
• neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de
• muncă;
• neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă;
• netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora;
• neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
• neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție;
• neefectuarea controlului medical periodic,
Totodată, au fost aplicate 5 amenzi în valoare totală de 49.500 lei.
”În luna decembrie 2022, inspectorii de muncă au identificat o persoană care desfășura muncă nedeclarată la un angajator din localitatea Caracal, obiect activitate fabricarea pâinii, angajatorului care o folosea fiindu-i aplicată o amendă în valoare de 20.000 lei.
De asemenea, în cursul lunii trecute, au fost comunicate instituției noastre un număr de 6 evenimente, soldate cu 6 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă.” transmite ITM Olt.










