Ministerul Muncii anunță, printr-un proiect de Ordonanță, majorări salariale pentru sectorul bugetar, începând din luna august. Printre cei care vor beneficia de aceste mariri se numară și angajații din Sănătate.
După nenumărate discuții, intervenții și solicitări transmise către toți factorii de decizie (Parlament, ministere de resort, Guvern, lideri politici) de către Federația SANITAS, ca urmare a contestării, de către USR, la Curtea Constituțională, a legii care stabilea că începând cu 1 iulie, salariații din Sănătate și Asistență socială vor primi creșterea salarială de ¼ din diferența dintre salariul aflat în plată și cel prevăzut de lege pentru anul 2022,
Guvernul României s-a hotărât totuși să mai facă un pas spre normalitate pentru salariații din Sănătate si Asistență socială care nu au beneficiat de creșterile salariale prevăzute de Legea 153/2017 (infirmiere, brancardieri, registratori medicali, îngrijitoare, asistenți sociali, psihologi, educatori, personal TESA și de deservire etc.).
Proiectul de Ordonanță de Urgentă aflat pe masa Ministerului Muncii este singura soluție viabilă la acest moment, așa cum Federația SANITAS a cerut și susținut de la momentul contestării legii aprobată de Parlament. Acesta prevede acordarea creșterilor salariale începând cu luna august a.c.
”Ar fi o reparație care este de mult așteptată și nepermis de mult întârziată, pentru care Federația SANITAS a protestat în stradă în 15 iunie 2022 cu un număr impresionant de membri de sindicat care și-au strigat nemulțumirile.
Deși târziu și foarte greu, rezultatele presiunilor Federației SANITAS încep să apară! Nu vom înceta lupta pentru susținerea drepturilor membrilor noștri, oricât de greu pare și oricât de multe crize ar mai invoca guvernanții pentru a ne face să reducem turația motoarelor sindicale”, se arată în comunicatul Sanitas










