Marian Gulie, primarul comunei Izbiceni, unde se află unul dintre cele mai importate bazine legumicole ale țării, este foarte supărat și îngrijorat. Acesta susţine că dacă Ministerul Agriculturii nu va face nimic semnificativ pentru agricultori, anul 2020 va fi unul dezastruos pentru legumicultorii din comuna pe care o păstoreşte.
„Avem tone de legume, dar cine să cumpere? Oamenii au tăiat salată, s-au dus la Pucheni, la București. Dar este puțină lume să cumpere. Este pandemie, oamenii sunt reticenți și le este frică să nu se îmbolnăvească, așa că nu vin să cumpere. Îi înțeleg pe oamenii că vor să se protejeze de virus, dar trebuie găsită o soluție pentru ca producătorul român să își vândă legumele, altfel va fi dezastru”, a precizat edilul.
Primarul susţine că mai marii de la Minister ar trebui să vină pe teren, să vadă problemele oamenilor și să ajute cu soluții concrete, pentru ca agricultorii să treacă peste această perioadă dificilă.
„Eu cred că pentru început ar trebui stopate importurile masive și să ajungă marfă românească în supermarketurile și magazinele de unde se aprovizionează oamenii. Platforma pe care a făcut-o Ministerul Agriculturii este o jignire pentru noi. Cum poți cumpăra online legume pe care nu le vezi. Noi avem cantități uriașe, vindem cu tirurile. Așteptăm că cei de Ministerul Agriculturii să vină aici, să vadă situația și să găsim soluții împreună”, a completat Marian Gulie.
Domnul Gulie s-a gândit şi la câteva soluţii salvatoare pentru legumicultorii olteni după cum urmează:
-firme specializate de transport legume care să ia producția direct de la agricultor
-centre de gros, depozite de legume, cu lăzi frigorifice, unde să își aducă marfă producătorul, iar cei care vor să cumpere să vadă marfa, să vadă că sunt tiruri cu legume, așa și supermarketurile ar comanda
-producătorii trebuie să înțeleagă că trebuie să se asocieze în Cooperative, așa se vor descurca mai ușor și își vor putea vinde marfa
-Ministerul Agriculturii să meargă în țară, să vadă ce cantitate de legume există în bazinele legumicole și să le promoveze, că să poată fi vândute în supermarketuri. Să vină de la minister la Izbiceni, vor primi lista cu cantități și pot inspecta produsele, fără probleme!










