
Mario DE Mezzo, primarul municipiului Slatina, a fost vineri seara prezent la Gala Rotary Slatina. În cadrul acestui eveniment, liberalul a licitat și câștigat două obiecte pentru o cauză nobilă și anume accesul oamenilor din mediul rural la servicii medicale prin laboratoare mobile.
”Am participat în această seară la Gala Rotary Slatina. Am fost onorat să spun câteva cuvinte unor oameni care de ani buni – 26 – sunt implicați în viața socială a orașului nostru. I-am asigurat că Primăria Municipiului Slatina le va fi partener în a face Slatina strălucitoare. Am licitat și câștigat două obiecte pentru o cauză în care am crezut foarte mult ca prefect al județului Olt: accesul oamenilor din mediul rural la servicii medicale prin laboratoare mobile. Îmi amintesc că am incercat să fac și eu același proiect ca prefect și, la o ședință de lucru cu toți actanții din domeniu, cei de la CAS sau DSP sau managerii spitalelor din Slatina și din județ au încercat să mă convingă că este un proiect inutil că oamenii AU acces la servicii și analize medicale în orice colț din județ. Mi-aș fi dorit în seara aceasta să audă și ei testimonialul unei doamne trecute de 60 de ani care spunea că ultimele analize medicale le-a făcut când a născut. Le urez succes celor din Clubul Rotary in a implementa acest proiect de care este mare nevoie!” a transmis edilul Slatinei.










