Marius Oprescu despre decizia PSD de a merge în opoziție

Îți recomandăm

Președintele PSD Olt, Marius Oprescu a comentat despre criza politică din România dar și despre posibilitatea ca PSD să meargă în opoziție.

„Așa cum am spus-o, în condițiile în care toți cei care au pierdut alegerile vin să pună tot felul de condiții, care dintre care mai absurde, ca să nu zic impertinente, cred că e cazul să aplicăm ceea ce am spus de la început. Nu vrem în orice condiții să facem parte dintr-un guvern. În condițiile în care găsim un numitor comun și o cale de a reuși să ducem mai departe împreună cu o majoritate, o guvernare, putem participa la acest lucru, dar nu în orice condiții. Iată, s-a ajuns în punctul în care peste anumite lucruri nu se poate trece. Haideți să vedem, probabil vom avea un Consiliu politic național în care parlamentarii Partidului Social-Democrat vor fi mandatați într-o anumită direcție. Până în momentul de față, noi am mandatat conducerea partidului și pe Marcel Ciolacu să negocieze o viitoare majoritate, atât în Parlament, cât și pentru constituirea unui guvern. În momentul de față, alte lucruri nu vă pot spune, pentru că acest Consiliu Politic Național nu a avut loc”, a spus Marius Oprescu.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Sorana Cîrstea, capăt de drum la US Open

Sorana Cîrstea (locul 17 WTA) părăsește turneul US Open după ce a fost învinsă în optimile de finală de americanca...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img