Noi burse acordate de Ministerul Educației. Se dau câte 800 de euro pe lună. Cine poate beneficia de acești bani

Îți recomandăm

Noi burse acordate de Ministerul Educației. Se lansează programul de burse de cercetare şi formare postuniversitară şi postdoctorală „Vasile Pârvan” la Accademia di Romania din Roma şi „Nicolae Iorga” la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Unamistica din Veneţia.

Ministerul Educaţiei, prin Agenţia de Credite şi Burse de Studii, a anunţat, luni, lansarea programului de burse de cercetare şi formare postuniversitară şi postdoctorală „Vasile Pârvan” la Accademia di Romania din Roma şi „Nicolae Iorga” la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Unamistica din Veneţia.

Așadar, pentru anul 2025 se vor acorda 150 de luni de bursă, stagiile de bursă urmând a începe după 1 ianuarie 2025.

„Acestea se acordă pentru următoarele domenii: istorie şi ştiinţe sociale, arheologie, arhivistică, biblioteconomie, filologie clasică şi modernă, istoria artei şi arhitectură, literatură şi studii literare, arte, ştiinţe economice şi ştiinţe exacte”, afirmă aceeaşi sursă.

Bursa, în valoare de 800 de euro pe lună, se acordă pentru o perioadă de minimum 2 luni consecutive şi maximum 2 ani universitari consecutivi.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe asigură cazarea gratuită a bursierilor la Accademia di Romania din Roma sau la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica din Veneţia şi utilizarea spaţiului de studiu şi cercetare al celor două instituţii.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Negocierile pentru noul Guvern intră în faza decisivă. Nicușor Dan convoacă luni liderii PSD, PNL, USR și UDMR. Ce variante sunt pe masă

Președintele Nicușor Dan va avea luni o nouă rundă de consultări cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR, în încercarea de a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img