Noul sediul al Primăriei Băbiciu a fost inaugurat

Îți recomandăm

Ultima zi din martie a fost una în care cetățenii comunei Băbiciu au fost martori la inaugurarea noului sediu de primărie.

Cetățeni din comună, angajați ai administrației locale, un sobor de preoți, dar și invitați de la centru, cu toții au fost alături de edilul Florea Negrilă care a reușit să construiască un sediu nou, modern, pe care l-a mobilat complet, din fonduri proprii, dovadă clară că gestionează cu responsabilitate bugetul local.

Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, deputatul Marius Iancu, prefectul de Olt, Cosmin Floreanu, vicepreședintele Consiliului Județean, Virgil Delureanu au fost prezenți la eveniment.

Doar cuvinte de laudă la adresa acestui edil gospodar a avut președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, prezent la evenimentul de la Băbiciu.

„Mâna unui gospodar se vede, așa cum primarul localității noastre a reușit în privat să demonstreze și și-a construit o firmă de succes. Iată și în administrația publică locală ca primar ales al localității noastre, deja la al 4-lea, domnul primar demonstrează că știe ce are de făcut în localitate. Această primărie, să știți că nu este doar biroul primarului și al celor care lucrează în primărie, este oglinda localității. Comuna Băbiciu avea nevoie de un sediu administrativ nou pentru că de fiecare dată aici am găsit oameni muncitori, oameni harnici și nu cred că vechiul sediu îi mai reprezenta. Oglinda localității este acest sediu și toate lucrurile bune care se fac în localitate, lucru pentru care primarul localității noastre se luptă de fiecare dată. Domnule primar, vreau să vă asigur în continuare, de sprijinul nostru, atât administrativ cât și politic în toate proiectele pe care comuna dumneavoastră și le propune. Vă mulțumesc și mult succes!”, a spus președintele Consiliului Județean Olt.  

Noul sediu al Primăriei Băbiciu este amplasat în imediata apropiere a vechiului sediu și a fost construit pe două niveluri. Fiecare compartiment va avea birou separat, creându-se condiții moderne atât pentru angajați, cât și pentru localnicii care îi vor trece pragul pentru a-și soluționa diferite aspecte. În fața clădirii este amenajată o parcare generoasă, iar în față vor fi amplasate bănci, dar și flori ornamentale pentru relaxare. „Dragi colegi, ne aflăm astăzi aici, astăzi 31 martie 2025, să încercăm cu toții să ne bucurăm de inaugurarea acestei clădiri, acestei investiții pe care am demarat-o în urmă cu aproximativ un an, lucrările au început în martie 2024 și iată că am ajuns și la momentul inaugurări. Vreau să le mulțumesc invitațiilor mei astăzi sunt alături de noi, domnul președinte al Consiliului Județean, Marius Oprescu, domnul ministru al agriculturii, Florin Barbu, domnul prefect al județului Cosmin Floreanu, domnului deputat, Marius Iancu și domnului vicepreședinte al Consiliului Județean Olt, Virgil Delureanu. Vreau să le mulțumesc că ne-au sprijinit financiar în tot acest demers pentru această investiție, au fost alături de noi și astfel am putut duce la bun sfârșit această investiție care era necesară.  Încă de la venirea mea din 2012 în funcția de primar am constatat că sediul vechi, sediul de la acea oră în care am funcționat până astăzi nu mai corespunde cerințelor actuale și am considerat că este necesar să construim un sediu nou, modern. Mi-am propus acest lucru încă de atunci, dar am considerat că altele sunt prioritățile atunci și l-am lăsat pe mai târziu. Iată-te că e realizat astăzi și acest proiect, și vreau să ne bucurăm cu toții de el. Vreau să reprezinte un început nou acest sediu, vreau ca toți cei care lucrează să se bucure de condiții bune, iar cetățenii când vin la primărie să se simtă în siguranță și respectați. Această primărie este a noastră, a tuturor”, a spus edilul Florin Negrilă.

Invitații au fost primiți cu pâine, sare și au asistat la ceremonia de tăiat de panglică, după care au făcut turul instituției pentru a se familiariza cu noua locație.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

INCENDIU PUTERNIC LA POTCOAVA: Zeci de oameni evacuați, intervenție rapidă a pompierilor a evitat o tragedie

Un incendiu violent izbucnit la un apartament din orașul Potcoava, în zona Primăriei, a pus pe jar autoritățile și...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img