Olt: Consilierii județeni au avut ședință ordinară

Îți recomandăm
sedinta CJ Olt

Miercuri, 30 august, de la ora 11.00, consilierii județeni s-au întrunit în sedință ordinară. Pe ordinea de zi au figurat 16 proiecte de hotărâre ce au fost supuse dezbaterii și aprobării forului legislativ oltean.

Vă atașăm proiectele aprobate de consilierii județeni ai Oltului:

  1. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea taxelor școlare pentru activitățile prestate
    de Secția Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, pentru anul
    școlar 2023-2024
  2. Proiect de hotărâre cu privire la transformarea unor posturi în statul de funcții al
    Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, ca urmare a promovării în grade/trepte
    profesionale imediat superioare celor deținute
  3. Proiect de hotărâre cu privire la stabilirea costului mediu lunar de întreținere pentru o
    persoană cu handicap îngrijită și protejată în centrele rezidențiale publice din cadrul Direcției
    Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, pentru persoane cu handicap, pentru
    luna IULIE 2023
  4. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea utilizării în anul 2023 a unei sume din
    excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exercițiului bugetar al anului 2022
  5. Proiect de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului Județului Olt pe anul 2023
    Inițiator: domnul Marius OPRESCU – Președintele Consiliului Județean Olt
  6. Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Județean Olt
    nr. 9/26.01.2023 cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de
    investiție „Reabilitare termică pentru creșterea eficienței energetice la clădirea sediului Direcției
    Generale de Asistență Socială si Protecția Copilului Olt”
  7. Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Județean Olt
    nr. 10/26.01.2023 cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de
    investiție „Reabilitare termică pentru creșterea eficienței energetice la clădirea sediului
    Centrului Militar Județean Olt”
  8. Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Județean Olt
    nr. 35/24.02.2023 cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de
    investiție „Reabilitare termică pentru creșterea eficienței energetice la clădirea Complexului de
    Servicii Persoane Adulte Slatina”
  9. Proiect de hotărâre cu privire la desemnarea secretarului executiv al Comisiei județene
    în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați Olt (COJES)
  10. Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea Caietului de obiective în baza căruia se
    va întocmi noul proiect de management de către domnul Dumitrescu Florian – manager
    (director) al Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu”, care a obținut la evaluarea finală a
    managementului nota 9,93, aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a procedurii
    de analizare a noului proiect de management al domnului Dumitrescu Florian – manager
    (director) al Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu”, precum și cu privire la desemnarea
    comisiei de analiză a noului proiect de management al domnului Dumitrescu Florian – manager
    (director) al Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu”, a secretariatului comisiei de analiză și a
    comisiei de soluționare a contestațiilor
  11. Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea Caietului de obiective în baza căruia se
    va întocmi noul proiect de management de către domnul Vivi-Viorel Pintea – manager (director
    general) al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, care a obținut la evaluarea finală a
    managementului nota 9,36, aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a procedurii
    de analizare a noului proiect de management al domnului Vivi-Viorel Pintea – manager
    (director general) al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, precum și cu privire la
    desemnarea comisiei de analiză a noului proiect de management al domnului Vivi – Viorel
    Pintea – manager (director general) al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, a
    secretariatului comisiei de analiză și a comisiei de soluționare a contestațiilor
  12. Proiect de hotărâre cu privire la transformarea unor posturi în statul de funcții al
    Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt – aparatul propriu și în statele
    de funcții ale unor servicii sociale din structura direcției, ca urmare a promovării în grade/trepte
    profesionale imediat superioare celor deținute
  13. Proiect de hotărâre cu privire la trecerea din administrarea Consiliului Județean Olt,
    în administrarea Consiliului Local al comunei Colonești, a unor părți din zona drumului
    județean DJ 657 B
  14. Proiect de hotărâre cu privire la trecerea unei construcții aflate în administrarea
    Serviciului de Ambulanță Județean Olt din domeniul public al Județului Olt în domeniul privat
    al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și a demolării
  15. Proiect de hotărâre pentru modificarea anexelor la Hotărârea Consiliului Județean
    Olt nr. 14/26.01.2023 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a
    devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții: ,,Modernizare drum județean DJ
    546C, km 0+000-6+011, L = 6,011 km, Potcoava-Perieți”, aprobat pentru finanțare prin
    Programul național de investiții ,,Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile
    de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului
  16. Informare privind nivelul de asigurare a securității și siguranței civice a comunității
    județului Olt, în TRIMESTRUL II 2023
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Cine sunt cei care îi vor înlocui pe miniștrii PSD demisionari din Guvern. Propunerile lui Ilie Bolojan (surse)

Premierul Ilie Bolojan plănuiește să-i înlocuiască pe miniștrii PSD, care vor să-și dea demisia joi dimineață, cu interimari.Potrivit surselor...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img