În ultimele 48 de ore polițiștii împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a modului în care se regulile pandemiei.
Astfel, au fost verificate persoanele aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și zonele aglomerate, spațiile comerciale şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea noilor măsurilor impuse, în contextul stării de alertă.
La activităţile de verificare desfășurate au participat aproximativ 200 de forţe de ordine, fiind verificate 119 societăți comerciale, precum şi 184 de mijloace de transport persoane.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, pentru abaterile constatate au fost aplicate 102 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 55/2020, în valoare totală de 16.100 de lei, dintre care 86 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 12.100 de lei, 15 pentru nerespectarea măsurilor privind participarea persoanelor fizice la activități în spațiul public/privat/închis, pentru care au fost instituite interdicții/restricții (prezentarea certificatului verde), în valoare de 4.000 de lei, dar și 1 sancțiune, cu avertisment, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
,,Reamintim faptul că încălcarea obligației de a prezenta Certificatul Verde pentru anumite activități, se sancționează cu amendă între 500 și 2.500 de lei, pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice, care nu respectă obligația de verificare a acestuia, sancțiunea este cuprinsă între 2.000 de lei și 10.000 de lei.Totodată, nerespectarea prevederilor referitoare la portul măștii de protecție se sancționează, conform Legii nr. 55/2020, cu amendă între 500 și 2.500 de lei. De asemenea, cu aceeași amendă se sancționează și nerespectarea prevederilor referitoare la restricțiile de circulație a persoanelor.Polițiștii olteni recomandă cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație”, a declarat Grigorescu.










