OMS: ‘Pandemia este departe de a se fi încheiat. Ne aflăm cu siguranţă la jumătate’

Îți recomandăm

O purtătoare de cuvânt a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat vineri că sfârşitul pandemiei de COVID-19 este încă departe, invocând creşterea recentă a numărului de infectări cu noul coronavirus în cel mai recent buletin săptămânal publicat de această agenţie din cadrul ONU, informează Reuters, relatează Agerpres.

OMS a precizat anterior că faza acută a pandemiei de COVID-19 ar putea să se încheie în acest an, dar acest lucru ar depinde, printre alţi factori, de rapiditatea cu care va fi atinsă ţinta de vaccinare a cel puţin 70% din populaţia fiecărei ţări.

Întrebată de un jurnalist prezent la conferinţa săptămânală organizată de OMS la Geneva despre sfârşitul pandemiei, purtătoarea de cuvânt Margaret Harris a spus că aceasta este „departe de a se fi încheiat”.

„Acum ne aflăm cu siguranţă la jumătatea pandemiei”, a adăugat ea.

După mai mult de o lună de declin, numărul cazurilor de COVID-19 a început să crească din nou la nivel mondial săptămâna trecută, a anunţat OMS, un fenomen marcat de impunerea unor lockdownuri în Asia, în timp ce provincia chineză Jilin depune eforturi mari pentru a controla un nou focar epidemiologic.

O combinaţie de factori se află la baza creşterii numărului de infectări, inclusiv varianta extrem de transmisibilă Omicron şi subvarianta sa BA.2, precum şi anularea măsurilor de sănătate publică şi a restricţiilor privind socializarea în numeroase ţări ale lumii, a precizat OMS.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Aer polar peste România. Ploile se opresc, dar temperaturile scad sub zero grade în toată țara

Vremea se răcește accentuat în România, după ce ploile se vor retrage treptat. Urmează zile cu soare, dar și...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img