Pentru PNL mai importante sunt alegerile decât școala copiilor

Îți recomandăm

Ministrul Educaţiei Monica Anisie a anunţat că doi secretari de stat de la minister, dintre care unul care răspunde de învăţământul preuniversitar, se află în concediu de odihnă, fiind implicaţi în activităţi legate de campania electorală.
Aceasta a afirmat duminică într-o conferinţă de presă că angajaţii Ministerului Educaţiei au făcut toate eforturile pentru ca anul şcolar să înceapă în condiţii cât mai bune şi că doi secretari de stat se află în concediu de odihnă în această perioadă.
Pe marginea acestui subiect, conducerea ALDE Olt a făcut următoarele precizări:
• Totul pentru alegeri, nimic pentru cetățeni! Asta dovedește din nou Guvernul condus de Ludovic Orban!
• În febra pregătirii noului an școlar, doi secretari de stat din ministerul Educației sunt în campanie electorală! Cam atât de mult le pasă celor din PNL de începerea anului școlar și de copii și profesori.
• Pentru PNL mai importante sunt alegerile decât școala copiilor. Pe lângă cei doi secretari de stat să nu uităm că și dna ministru Anisie în loc să stea la minister să găsească soluții pentru școala românească ea se află în campanie electorală.
• Putem spune că, practic, Guvernul PNL a abandonat copiii și profesorii pentru voturi!

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Handbal: CSM Slatina termină sezonul 2025-2026 pe locul ȘASE în clasament

După 22 de meciuri disputate în noul sezon al Ligii Florilor, echipa de handbal CSM Slatina se poziționează pe locul...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img