Pescari, prinși în plasa legii

jandarmi razboi braconaj

Jandarmii olteni au organizat şi executat mai multe acţiuni pe linia combaterii braconajului piscicol. Pe timpul executării misiunilor, trei olteni au fost prinși în plasa legii după cum urmează: dou cetăţeni au fost depistați în dreptul localității Rusănești în timp ce foloseau o ambarcațiune pneumatică și o unealtă de pescuit comercial tip setcă monofilament, în lungime de 350 metri. Un alt cetăţean a fost depistat pe raza localității Verguleasa în timp ce pescuia cu unelte agățătoare prin greblare. Cel în cauză folosea o lansetă prevăzută cu mulinetă iar la capătul firului avea atașată o ancoră cu trei cârlige.

Au fost întocmite acte de constatare pentru săvârşirea faptelor: „Pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit” art. 64, lit. a,  „pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție” art. 64, lit. e., ,,pescuitul cu ţepoaica prin harponare” art. 64, lit. j și „deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament” art. 64, lit. k., din Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.

 Uneltele de pescuit şi ambarcaţiunea au fost predate organelor de urmărire penală, pentru continuarea cercetărilor.” se arată într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura