Plan roșu de intervenție după un accident rutier în care sunt implicate opt persoane. Au fost aduse două elicoptere SMURD

Îți recomandăm

Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor de intervenţie.

Accidentul s-a produs pe drumul naţional 76, în localitatea Şoimuş,  unde două autoturisme s-au ciocnit, iar primele informaţii arată că opt persoane se aflau în cele două maşini.  „Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune suplimentarea resurselor operative.  La faţa locului, au fost alocate 1 autospecială de stingere, 1 descarcerare, 1 autospecială de transport victime multiple şi 3 ambulanţe SMURD. În sprijinul echipajelor de intervenţie, la caz au fost trimise şi 3 ambulanţe aparţinând serviciului judeţean de ambulanţă”, transmite Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Inițial, la faţa locului a fost trimis şi un elicopter SMURD, precizează sursa citată de News.ro. La locul producerii evenimentului, a ajuns și al doilea elicopter SMURD. „Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că un conducător auto de 65 de ani, din comuna Băiţa, care circula pe DN76, pe sensul de mers Chişcădaga-Deva, într-o curba la stânga, a pătruns pe contrasens şi a lovit un alt autoturism care se deplasa din direcţia opusă, fiind condus de o femeie de 39 de ani, din judeţul Timiş”, a precizat IPJ Hunedoara. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, trei dintre victime, între care şi o fetiţă de cinci ani, ar fi într-o stare mai gravă.

sursa digi24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

O elevă din Slatina dă viață personajului Olguța pe marele ecran

Din peste 1300 de participante din toată țara, Giulia Bâscoveanu, elevă a Colegiului Național „Ion Minulescu” din Slatina, a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img