Polițist din Olt, felicitat de mii de români după ce a imobilizat un șofer recalcitrant în București

Îți recomandăm

Andrei Glavă, un tânăr poliţist de 26 de ani din județul Olt, a fost lăudat de mii de români pe rețelele de socializare după ce a pus la punct un şofer tupeist, care a refuzat să se legitimeze. Bărbatul a fost scos din maşină după ce omul legii a spart geamul cu un baston telescopic. Ministerul Afacerilor Interne a postat pe pagina de Facebook fotografia cu tânărul polițist.

Șoferul agresiv a fost oprit în trafic după ce ar fi lovit o altă mașină. Bărbatul de la volan vorbea pe un ton nu tocmai potrivit cu polițiștii, la un moment dat chiar și-a aprins o țigară. La insistențele polițistului de a-și prezenta actele, individul a cerut omului legii să fie el cel care se legitimează primul. Chiar și așa, bărbatul nu a vrut să oprească mașina, i-a prins degetele la geam polițistului, ba chiar l-a amenințat: „Dă-mi amendă, hai că am treabă! Dacă cobor, te nenorocesc, ești nebun?”

Polițistul a chemat alte echipaje în ajutorul său, numai că șoferul voia să plece, ba chiar să-i lovească cu autoturismul. A fost momentul în care omul legii a lovit cu un instrument special geamul lateral al mașinii și l-a scos din interior pe șoferul recalcitrant. Acesta a fost pus la pământ și încătușat. 

Cine este polițistul? Această întrebare am primit-o de la mai multe persoane și se referea la situația în care, în București, un conducător auto nu a vrut sub nicio formă să se legitimeze, ba mai mult a încercat să plece cu autoturismul din locul în care a fost oprit. Colegul nostru a acționat imediat, ferm și fără echivoc. Astfel, conducătorul auto a fost scos din mașină și imobilizat. Deci, el este acel polițist. Are 26 de ani și este absolvent al Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina, promoția 2018. Andrei, ai și felicitările noastre pentru modul în care ai acționat!”, au declarat reprezentanții MAI.

Andrei este absolvent al Colegiului Național „Radu Greceanu” din municipiul Slatina și al Școlii de Agenți de Poliție Câmpina, promoția 2018, iar acum este agent de ordine publică la Secția 20 Poliție din cadrul Poliției Capitalei.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Cine este Rafaela Pestrițu, românca din Slatina care a creat 40 de ținute pentru dansatorii Shakirei la Cupa Mondială 2026

Rafaela Pestrițu, o creatoare de modă originară din Slatina, s-a aflat în spatele costumelor purtate de dansatorii Shakirei în timpul spectacolului susținut la finala Cupei...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img