
În perioada 06-07 iulie, pompierii civili din șase judeţe participă la faza interjudeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
Concursul este organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Matei Basarab” al judeţului Olt, cu sprijinul Consiliului Judeţean Olt şi Primăriei Municipiului Slatina.
La etapa interjudeţeană participă câştigătorii etapelor județene din Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea și Caraş-Severin.
La start s-au aliniat 11 echipaje – şase de la operatori economici şi cinci de la localităţi.
Arbitrajul este asigurat de cadre ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Arad, Timiș, Sălaj, Satu Mare, Bihor, Mureș și Cluj.
Judeţul Olt este reprezentat în această competiţie de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Stoicănești si Serviciul Privat pentru Situații de Urgență Rivergate Fire.
Pompierii civili își demonstrează abilităţile prin parcurgerea a trei probe practice – pista cu obstacole pe 100 metri, ştafeta 4×100 metri și dispozitivul de intervenţie.
La finalul competiţiei vor fi premiate cele mai performante loturi, dar și cei mai buni pompieri care au evoluat în concurs, ce are drept scop dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.
Echipele clasate pe primele locuri vor obţine calificarea la faza naţională a concursurilor profesionale, competiţie în care se întrec cei mai buni pompieri civli din țară și care se va organiza în municipiul Sighișoara.










