Prichindeii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Slatina au primit vizita reprezentanților Companiei de Apă Olt, care au venit să-i încurajeze să devină adevărați „Micii protectori ai naturii”, în cadrul proiectului desfășurat de către unitatea de învățământ, între 30 martie și 3 aprilie 2026.
Copilașii au aflat cum ajunge apa până în casele noastre și de ce este esențial să avem grijă de rețeaua de apă și canalizare. Au învățat ce obiecte nu trebuie să arunce niciodată în toaletă sau în canalizare – șervețele umede, bețișoare de urechi, PET-uri, jucării sau ulei folosit – și cum fiecare gest responsabil protejează mediul înconjurător.
Discuțiile interactive au pus accent pe respectul față de natură și pe responsabilitatea fiecăruia dintre noi în conservarea resurselor de apă, un dar de preț pe care trebuie să-l păstrăm cu grijă.
Profesorii implicați în proiect – Arina Mariana Georgescu, Elena Leulescu, Mădălina Drugă, Daniela Bobaru, Camelia Rădulescu, Cornelia Ioniță, Mioara Toma, Norica Fota, Florentina Blîndoiu, Cristina Stănescu, Florina Alina Săbău, Cristina Costache, Constantina Daniela Trițescu, Irina Ciucă, Mihaela Aldea, Ionela Toma, Maria Lupu, Mirela Raliță, Cătălina Urlan, Iuliana Aurel, Mihaela Mirela Mitran, Ionela Daniela Bobaru, Andreea Drăgan, Catrinel Roșu și Diana Neacșu – au creat un cadru cald și prietenos, care a transformat activitatea într-o lecție de viață pentru cei mici.
La final, copiii s-au fotografiat alături de Apic, mascota campaniei, care le-a oferit îmbrățișări, mici suveniruri cu însemnele Companiei de Apă Olt și promisiunea unei noi întâlniri pline de voie bună.










