Primăria Iancu Jianu, măsuri de siguranță pentru cetățeni

Îți recomandăm

Începând cu această săptămână în mai toate instituțiile publice a fost reluată activitatea cu publicul. În acest context edilul comunei, Paulică Munteanu a decis că este extrem de important ca cei care lucrează în instituția pe care o coordonează, dar mai ales cei care ajung să treacă pragul unității să fie în siguranță. Din această cauză a implementat deja primele măsuri de protecție împotriva coronavirusului pentru această perioadă. Un cadru medical se află la intrarea în instituție și cu un termometru special măsoară temperatura tuturor celor care intră în sediul instituției, contribuabili şi functionari, dar și celor care au nevoie de diverse servicii din cadrul unității. „Este o măsură de siguranță pe care am decis să o punem în aplicare. Știți cum se spune… paza bună, trece primejdia rea. Sunt vremuri dificile și este normal să încercăm că ne aliniem tuturor acestor norme. Am reluat activitatea cu publicul și pot să-i asigur pe toți cei care vin la noi că sunt în siguranță. La intrare le este luată temperatura, iar în instituție nu intră nimeni fără mască. Cei care nu au, primesc de la noi. Încă odată vreau să subliniez faptul că facem acest lucru pentru prevenţie şi este o măsură atât în interesul publicului care vine la Primăria Iancu Jianu, cât şi al personalului instituţiei”, a spus edilul comunei, Paulică Munteanu. Acesta este atent la nevoile cetățenilor și totodată implicat în rezolvarea tuturor problemelor cu care aceștia se confruntă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img