Primăria Slatina caută medici pentru centrele de vaccinare anti-COVID

Îți recomandăm

Primăria municipiului Slatina organizează, luni, o serie de interviruri pentru selecția personalului care își va desfășura activitatea în centrele de vaccinare împotriva COVID -19, respectiv medici care își exercită profesia în condițiile legii.

    

“În vederea participării la interviu persoanele interesate vor depune la sediul Primăriei municipiului Slatina următoarele documente:

  • cerere pentru intrarea în relație contractuală cu Primăria municipiului Slatina pentru realizarea activității de vaccinare împotriva COVID -19
  • copia actului de identitate in termen de valabilitate, precum și copii de pe certificate de căsătorie și de naștere, acolo unde este cazul
  • copie de pe diploma de licență
  • copie de pe certificatul de medic specialist
  • copie de pe certificatul de membru al organizatiei profesionale
  • copia avizului anual pentru exercitarea profesiei de medic specialist, cu viza pe anul în curs
  • copia asigurării de malpraxis valabilă
    Copiile de pe actele depuse la dosar se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu original.
    Înscrierea la interviu se va face la sediul instituției până luni, 15.03.2021, ora 9,00.
    Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul instituţiei, Compartimentul Resurse Umane, Funcții Publice, Pregătire Profesională şi la telefoanele (0249) 439233, (0249) 439377.” se arată într-un comunicat de presă.
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Transparența salarială capătă reguli noi. Proiectul de lege extinde obligațiile și riscurile pentru angajatori

Transparența salarială este tot mai aproape de transpunerea în legislația românească, după publicarea în Senat a proiectului de lege...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img