Protest la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt

Îți recomandăm

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au hotărât, marţi, suspendarea pe perioadă nelimitată a activităţii, în semn de protest față de intenția guvernului de a modifica legea pensiei speciale a magistraților.

Pentru că legea nu le permite magistraților să declanșeze greve, aceștia vor protesta sub formă de restrângere a activității și amânare a unor cauze, exceptând urgențele.

„Biroul de informare și relații publice din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Olt aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

În data de 20.06.2023, la sediul parchetului de pe lângă Tribunalul Olt s-a întrunit Adunarea Generală a Procurorilor, având pe ordinea de zi exprimarea unui punct de vedere cu privire la preconizatele modificări ale statutului magistratului sub aspectul condițiilor de pensionare și demersurile legale ce se vor întreprinde de către procurorii acestei unități de parchet.

În urma dezbaterilor purtate, Adunarea Generală a Procurorilor a hotărât următoarele:

– Solicită ferm ca modificările legislative preconizate să nu afecteze drepturile magistraților aflați în funcție și orice eventuală modificare a vârstei de pensionare să producă efecte exclusiv în privința procurorilor recrutați sub imperiul noilor reglementări;

– Suspendă, în semn de protest, activitatea cu publicul începând cu data de 21.06.2023, persoanele interesate având posibilitatea să transmită solicitările urgente prin mijloace electronice sau prin poștă;

– Suspendă activitatea Secției de urmărire penală, cu excepția cauzelor care necesită urgență, respectiv cauze cu măsuri preventive și de siguranță, cauze cu minori, cauze în care se împlinește termenul de prescripție în următoarele șase luni;

– Suspendă activitatea Secției judiciare, în acord cu demersurile pe care le vor întreprinde judecătorii Tribunalului Olt;

– Reconvocarea adunării generale pentru data de 27.06.2023, ora 09:00, pentru reanalizarea situației care a generat protestul”, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img