PSD Olt îl susține în continuare pe Florin Barbu în fruntea Agriculturii

Îți recomandăm

De săptămâni bune cele patru partide politice, PSD, PNL, USR și UDMR caută o formulă pentru guvernare. În paralel , liderii PSD urmează să voteze, într-un birou politic național, decizia de intrare sau ieșire de la guvernare. .

„Cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare va fi pus în funcție nou guvern. Pentru că din toate informațiile mele, calendarul intern al Partidului Social-Democrat prevede ca vineri să avem un comitet politic-județean interconectat în toată țara, prin video, astfel încât să dăm votul pentru intrare sau nu la guvernare, în baza condițiilor. După care, dacă hotărâm să intrăm la guvernare, cel mai probabil sâmbătă vom avea un Consiliu Politic Național în care vom vota și vom nominaliza oameni pentru ministerele pe care Partidul le-a negociat. Și o să-i validăm.
În momentul de față, se pare că Partidul Social-Democrat înclină mai mult pentru intrarea la guvernare. Eu vorbesc aici de ce-și doresc majoritatea membrilor din toată țara și nu de o opinie personală. Rotativă a fost o condiție pusă de Partidul Social-Democrat, care înțeleg că face parte din această înțelegere a Coaliției de Guvernare”, a declarat Marius Oprescu, președinte PSD Olt

În cazul în care PSD va face parte din noul Guvern, propunerea organizației de la Olt pentru ministerul Agriculturii va rămâne Florin Barbu

„Rotativa a fost o condiție pusă de Partidul Social Democrat, care înțeleg că face parte din această înțelegere a Coaliției de guvernare. Noi, bineînțeles că îl susținem în continuare pe Florin Barbu, să preia Ministerul Agriculturii, care, din negocieri, este la Partidul Social Democrat. Sperăm să și reușim să facem acest lucru”, a subliniat Marius Oprescu.

Calendarul negocierilor prevede ca, până la sfârșitul acestei săptămâni, să fie stabilită structura finală a guvernului și a aparatului administrativ

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Combinaţia dintre wallet, semnătură şi identitate digitală, prioritatea pentru 2026 a Ministerului Digitalizării

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, susţine că o accelerare a digitalizării se va face de la...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img