Consiliul Județean Olt continuă investițiile din sănătate. Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Județean Olt, a fost aprobat proiectul „Dotarea Spitalului Județean de Urgență Slatina cu echipamente de investigații și tratament pentru pacienții critici cu AVC”, care va fi depus în cadrul apelului cu finanțare europeană nerambursabilă – FEDR, prin Programul Sănătate.
Valoarea acestuia este de 29,1 milioane lei și vizează: Dotarea cu echipamente medicale performante pentru UPU, Neurologie, ATI, Radiologie și Laboratorul de analize; Înființarea Unității de Accidente Vasculare Cerebrale Acute (UAVCA) în cadrul secţiei Neurologie; Digitalizarea structurilor esențiale și adaptarea dotărilor pentru persoane cu dizabilități; Creșterea capacității de investigații și tratament, într-un mediu sigur și conform standardelor de calitate.
„Nu ratăm nicio sursă de finanțare când vine vorba de sănătate. Investim în echipamente care salvează vieți, pentru ca pacienții să beneficieze de îngrijire rapidă, corectă și sigură. Ne ținem promisiunea de a interveni la timp acolo unde fiecare minut contează – în lupta cu AVC-ul și în sprijinul pacienților aflați în stare critică.”, a declarat președintele CJ Olt, Marius Oprescu.










