Răsturnare de situație privind vaccinul Pfizer!

Îți recomandăm

Vești încurajatoare la nivel mondial. Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a dat undă verde pentru doza booster produsă de Pfizer pentru adolescenţi, dar şi pentru vaccinul Moderna la copii de 6-11 ani.

Un nou pas în fața pandemiei de coronavirus. Potrivit AFP, joi, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a dat undă verde pentru doza de rapel, adică booster a vaccinului Pfizer-BioNTech contra COVID-19, denumit Comirnaty, pentru copiii de 12 ani şi peste această vârstă.

Astfel, EMA recomandă vaccinarea cu doza de rapel a adolescențlor, începând cu vârsta de 12 ani, acolo unde este cazul.

„Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman (CHMP) al EMA a recomandat ca o doză de rapel a vaccinului anti-COVID-19 Comirnaty să poată fi administrată, acolo unde este cazul, adolescenţilor începând cu vârsta de 12 ani”, a declarat autoritatea europeană de reglementare într-un comunicat de presă.

Pe lângă aprobarea pe care Pfizer a primit-o, tot joi, EMA a mai dat undă verde și utilizării extinse a vaccinului Moderna la copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 11 ani, informează Reuters.

De menționat este faptul că, până la momentul actual, vaccinul Moderna, Spikevax, este deja aprobat pentru utilizare la adulţi şi copii de 12 ani şi peste această vârstă. În ceea ce privește cantitatea primită, doza de Spikevax la copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 11 ani va fi de 50 de micrograme în loc de 100 de micrograme utilizate pentru persoanele de 12 ani şi peste această vârstă, a indicat agenţia.

Comisia Europeană va lua decizia finală

Odată cu recomandările venite de la CHMP al EMA, acestea urmează să fie analizată, iar decizia finală va sta în mâinile Comisiei Europene. Amintim faptul că demersurile celor două companii producătoare farmaceutice vin în contextul în care dni ce în ce mai multe ţări UE au început deja să ofere adolescenţilor doze booster cu vaccinul Pfizer.

Spre exemplu, în Germania, comitetul pentru vaccinarea anti-covid a recomandat în ianuarie tuturor copiilor cu vârsta între 12 şi 17 să primească o doză booster, după schema iniţială cu două doze. Același exemplu a fost urmat și de alte națiuni din regiune.

Într-un raport publicat în luna februarie, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a declarat că zece ţări din Spaţiul Economic European, care cuprinde cele 27 de state membre ale UE plus Liechtenstein, Islanda şi Norvegia, recomandaseră deja o doză booster pentru persoanele sub 18 ani.

Sursă: capital.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Bilanț de forță al MAI după vara 2026: Peste 91.000 de infracțiuni și aproape 50.000 de permise reținute. Dronele intră în planurile lui Predoiu

Ministerul Afacerilor Interne trage linie după vara 2026, în care aproape 26.000 de angajați au fost mobilizați, în medie, în fiecare zi. Bilanțul...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img