Rezoluție adoptată pentru aderarea României în Schengen – Mutare majoră la Bruxelles: Se cer compensații financiare pentru 12 ani

Îți recomandăm

O nouă mutare în Parlamentul European pentru aderarea României în Spațiul Schengen până la sfârșitul anului 2023. 

Comisia pentru petiţii a Parlamentului European cere Consiliului European să aprobe admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie până la sfârşitul acestui an, subliniind că cele două state continuă să îndeplinească criteriile de aderare şi că respingerea lor a creat un sentiment antieuropean şi a produs daune economiei şi mediului, informează un comunicat difuzat pe site-ul legislativului UE.

„România și Bulgaria continuă să îndeplinească toate criteriile de aderare la spațiul Schengen, iar votul de respingere la adresa celor două țări a creat un sentiment antieuropean și a dăunat economiei și climei”, au transmis marți eurodeputații din Comisia pentru petiții a Parlamentului European. Aceștia solicită să aprobe aderarea României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen până la sfârșitul anului 2023.

În Rezoluția adoptată marţi cu 25 de voturi pentru, zero împotrivă şi zero abţineri, eurodeputaţii membri ai Comisiei pentru petiţii cer Consiliului European să voteze până la sfâşitul lui 2023 în favoarea aderării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, având în vedere că ambele state au îndeplinit deja condiţiile necesare pentru admitere.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

UE vrea să introducă reguli noi pentru ITP. Vor fi avantajați românii care trăiesc în alte țări europene

Se schimbă regulile pentru ITP în Uniunea Europeană: șoferii ar putea face inspecția tehnică și într-o altă țară decât...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img