România, locul 1 în Europa la numărul cazurilor de hepatită

Îți recomandăm

Medicii şi Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România cer de urgenţă autorităţilor române din domeniul sănătăţii să simplifice procedurile de testare în rândul populaţiei.

Potrivit specialiştilor, investigaţiile la nivel de medicină de familie, pentru toate tipurile de hepatită, ar trebui să fie decontate de stat, inclusiv testul prin care se poate dovedi dacă boala este activă sau nu.

Peste 3% din populaţia României, infectată cu virusul hepatitic B

Dmersul are loc în contextul în care România ocupă primul loc în Europa în privinţa numărului de cazuri de hepatită, peste 3% din populaţie fiind infectată cu virusul hepatitic B.

În prezent, la nivelul medicinei de familie sunt decontaţi markerii virali pentru hepatita B sau C, însă nu şi pentru Delta. La fel se întâmplă şi în unele spitale.

„La pacienții cu hepatita B, dacă spitalul nu poate asigura viremia gratuită, dacă medicul nu-i găsește un voucher să-i plătească viremia, pacientul trebuie să-și plătească viremia. Pentru B e vorba de 380-400 lei, chiar mai mult, depinde de laborator. Este o sumă pentru cei care câștigă salariul minim pe economie”, explică Marinela Debu, preşedinte Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România, potrivit doctorulzilei.ro

Apel la vaccinare, ca măsură de prevenţie

Extrem de importantă este şi prevenţia, mai ales că la nivel naţional, rata de vaccinare nu atinge nici 80%, cu 15 procente sub ţintă.

La rândul său, Adrian Streinu-Cercel, președinte al Comisiei de Sănătate din Senatul României face apel la vaccinare pentru evitarea bolilor hepatice: „E păcat să ai așa o bijuterie de vaccin și să nu o folosești. În contextul în care virusul hepatic B și virusul C rămân principalele virusuri care generează cancerul de ficat”.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Semnal de alarmă în România: peste 10.500 de dispariții de minori într-un singur an. Este un fenomen în creștere de la an la an

Numărul copiilor dispăruți în România continuă să crească de la an la an, iar datele oficiale arată o amplificare îngrijorătoare a...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img