Schimbări în învățământ: Ministerul Educației modifică orarul elevilor în 32 de licee, începând cu anul școlar 2026-2027

Îți recomandăm

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, joi, 23 aprilie, publicarea ordinului prin care aprobă lista celor 32 de licee din România care vor implementa, începând cu anul școlar 2026-2027, un nou model de organizare a disciplinelor și orelor. Măsura este inclusă într-un program național pilot aplicat în învățământul liceal de stat, particular și confesional și vizează schimbarea modului de structurare a curriculumului, în cadrul unei reforme orientate spre descentralizare și adaptarea educației la nevoile elevilor și ale comunităților școlare. Programul vizează testarea unui sistem în care liceele pot adapta mai mult conținutul și structura studiilor în funcție de propriul profil educațional. Un nou mod de organizare a orelor și materiilor:

Ce înseamnă concret pentru elevi Ministerul Educației și Cercetării a anunțat printr-un comunicat de presă publicarea Ordinului de ministru care aprobă lista celor 32 de licee din România ce vor implementa, începând cu anul școlar 2026 – 2027, planuri-cadru alternative, în cadrul Programului Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional. Ordinul prin care liceele vor pilota planuri-cadru alternative „Demersul are scopul de a încuraja abordările inovative și descentralizarea curriculară, pentru o corelare mai strânsă a școlii cu nevoile comunității din care face parte, în acord cu cadrul legal existent în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care stabilește posibilitatea ca în sistemul de învățământ să funcționeze unităţi cu statut de unităţi-pilot, cu scopul de a implementa şi de a evalua intervenţii educaţionale ce pot să cuprindă noi modele curriculare.”, potrivit comunicatului

În centrul acestei inițiative se află conceptul de „plan-cadru”, documentul care stabilește arhitectura întregului proces educațional. Planurile-cadru definesc disciplinele studiate de elevi, numărul de ore alocat fiecăreia pe săptămână și delimitarea dintre materiile obligatorii și cele opționale. Practic, ele reprezintă structura de bază a orarului școlar și cadrul unitar în care se desfășoară activitatea didactică la nivel național. Prin noile planuri-cadru alternative, această structură devine mai flexibilă. Liceele incluse în programul pilot vor avea posibilitatea de a ajusta distribuția orelor și de a propune discipline sau opționale adaptate profilului elevilor, păstrând însă un nucleu comun de competențe care trebuie atinse de toți absolvenții. Ministerul Educației și Cercetării apreciază diponibilitatea celor 32 de unități de învățământ – de stat, private și confesionale, din toate filierele (teoretică, tehnologică și vocațională) – de a face parte din acest program. De asemenea, subliniază că aceste alternative sunt concepute astfel încât să asigure șanse egale elevilor la examenele naționale și atingerea obiectivelor educaționale prevăzute de lege.

Vezi: Lista unităților de învățământ liceal care pot implementa planurile-cadru incluse în Programul Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal începând cu anul școlar 2026-2027 Prin acest act normativ, au fost aprobate 77 de arhitecturi curriculare dezvoltate la nivel local, de către comunitățile școlare. „Modelele propuse prioritizează flexibilitatea (inclusiv a orarului elevilor) și alegerile elevilor, prin extinderea Curriculumului la Decizia Elevului din Oferta Școlii (CDEOȘ) în domenii precum: comunicare în era digitală, antreprenoriat digital, robotică și imprimare 3D, bioetică sau inteligență artificială sau stare de bine. Curriculumul la Decizia Elevului din Oferta Școlii (CDEOȘ) devine relevant în formarea academică și profesională a viitorilor absolvenți.”, precizează Ministerul Educației și Cercetării Potrivit ordinului de ministru, pentru elevii din învățământul liceal tehnologic și liceal tehnologic dual, în foaia matricolă a acestora se specifică în mod distinct categoria orelor din CDEOȘ care sunt asociate calificării profesionale vizate, în vederea asigurării recunoașterii competențelor dobândite de către aceștia în situația efectuării unui transfer școlar precum și pentru asigurarea transferabilității și recunoașterii competențelor profesionale dobândite.

Vezi: Planurile-cadru alternative care urmează a fi implementate în cadrul Programului național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal, începând cu anul școlar 2026 – 2027 Extinderea programului până la 31 mai 2026 Ministerul Educației și Cercetării a decis menținerea deschisă a listei unităților de învățământ-pilot. Până la data de 31 mai 2026, liceele din România care doresc să intre în programul de pilotare își pot manifesta această intenție, urmând Procedura de înscriere a unităților de învățământ în Programul Național de Pilotare Sistemică a Planurilor-Cadru pentru Liceu, cu condiția de a opta pentru unul dintre planurile-cadru deja aprobate prin acest ordin, disponibile aici. Membrii Comisiei naționale de coordonare a Programului de pilotare sistemică vor continua să asigure asistența tehnică necesară pentru ca aceste proiecte să-și atingă scopul: să devină modele de management descentralizat, care să poată fi extinse la nivel național.

Planurile-cadru alternative vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Depunerea cererii de înscriere în Program Documentele necesare pentru înscrierea unității de învățământ în procesul de selecție pentru includerea în Program se trimit pe adresa de e-mail pilotare@edu.gov.ro, în format exclusiv electronic (PDF). Documentația va fi asumată prin semnătura electronică a reprezentantului legal, aplicată o singură dată în fiecare fișier, indiferent de numărul de pagini sau documente conținute.

sursa digi24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Cutremur politic în Olt: atacuri dure de la PNL către PSD

Liderii Partidului Național Liberal din județul Olt au adus în prim-plan tensiunile politice locale și naționale, într-o conferință de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img