Veste excelentă pentru fermieri. Executivul pregătește un act normativ referitor la acordarea unui sprijin de zeci de mii de euro pentru fiecare beneficiar din agricultură!
Guvernul are în plan un nou sprijin important pentru fermieri. Vorbim despre zeci de mii de euro pentru fiecare beneficiar în parte.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că Guvernul pregătește un nou program de sprijinire a micilor fermieri. Sunt vizate să fie ajutate astfel atât fermele de familie din bazinele legumicole, cât și cele din zona montană.
Programul constă în acordarea unui ajutor de minimis de până la 50.000 de euro pe fiecare fermă, corelat cu un program de finanțare de până la 200.000 de euro (un million de lei)/fermă, cu o dobândă fixă de 1,95 la sută, pentru investiții.
”Avem o nouă hotărâre de guvern, dar vrem s-o încadrăm într-un ajutor de minimis, asta înseamnă până la 50.000 de euro pe fiecare fermă. Dar ar trebui să ne ducem în fermele de mici dimensiuni, practic fermele de familie, așa cum sunt și cele din bazinul legumicol, dar și cele din zona montană, unde sunt afaceri de familie – crescători de animale și procesare -, să beneficieze de o schemă de finanțare până la un million de lei, în baza ajutorului de minimis de 50.000 de euro noi să achităm ROBOR-ul și alte comisioane și să rămână cu o dobândă fixă de 1,95 la sută”, a precizat Florin Barbu.










