Secția de Neonatologie, dotată cu aparatură de ultimă generație. Prematur născut la Alexandria, tratat la SJU Slatina

Îți recomandăm

În această dimineață pe Secția de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina a fost transferat un nou născut din Alexandria, unde urmează a primi tratament de specialitate.

,, Astăzi (joi, 12 septembrie n.r.), la Spitalul Județean de Urgență Slatina, un complex de factori ce țin de resursa umană, dar și de investițiile făcute în dotări, dau dreptul la viață micuților. Chiar zilele acestea a fost transferat de la Alexandria un nou-născut prematur, cu vârsta de gestație de 34/35 de săptămâni, care avea nevoie de incubator performant și de aparatură pentru susținerea respirației. Mama nou-născutului avea ca și factor de risc membrane rupte de 15 ore… Au ajuns la spitalul nostru, la 20 de ore de viață ale copilului. Acum, la câteva zile de viață, nou-născutul este stabil, este sub tratament specific și sub monitorizare continuă. Asemeni acestui nou-născut, mulți alții sunt transferați de la spitalele din județ, dar și de la Drăgășani sau Alexandria. Toți acești copii sunt transferați la secția de Neonatologie a spitalului nostru pentru dotările acesteia, care sunt corespunzătoare unui spital de grad superior”, se arată într-un comunicat de presă remis de Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Acest lucru este posibil datorită fondurilor pe care Consiliul Județean Olt le-a accesat. Secția de Neonatologie a celei mai mari unități medicale din județ a fost complet renovată și dotată cu aparatură care se ridică la standarde europene. Iar odată modernizată, aici sunt transferați tot mai mulți nou-născuți din județele învecinate, care sunt supuși la Slatina unor investigații medicale amănunțite.

Potrivit aceluiași comunicat, pe lângă aparatură performantă – incubatoare de ultimă generație, ventilatoare invazive și non-invazive, monitoare de funcții vitale, aparat de radiologie digital mobil, ecograf, Secția Neonatologie a SJU Slatina dispune și de personal specializat, competent, disponibil, oferind asistență nou-născuților și părinților în tendințele vremurilor.

Iar în materie de aparatură performantă, pe această secție se fac importante investiții, partener principal al proiectului în care sănătatea contează fiind Consiliul Județean Olt, dar sunt susțineri și din sponsorizări și alte surse.

Ultima investiție, susținută de Consiliul Județean Olt, în cadrul aceluiași proiect, a țintit îmbunătățirea funcțiilor ecografului existent. Acesta a fost upgradat cu un Software Doppler continuu pentru ecografie cardiacă nou-născuti care ajută la diagnosticarea nou-născuților cu malformație cardiacă congenitală, exact așa cum astfel de servicii sunt oferite în unitățile medicale dedicate pe o singură specialitate.

„Și nu ne oprim aici, urmărim fiecare pas făcut de cercetarea și tehnologia medicală pentru a aduce la Slatina standardul de calitate al timpului prezent. (…)”, au mai subliniat reprezentanții spitalului.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Combinaţia dintre wallet, semnătură şi identitate digitală, prioritatea pentru 2026 a Ministerului Digitalizării

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, susţine că o accelerare a digitalizării se va face de la...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img