Spitalul Municipal Caracal se confruntă, în această perioadă, cu o lipsă acută de tehnică și aparatură medicală pentru a salva vieți omenești. Alături de decidenții de resort din cadrul spitalului, senatorul de Olt, Siminica Mirea, a identificat următoarele investiții URGENTE: 5 ventilatoare SAVINA; 15 concentratoare O2 de 10 l; 20 monitoare funcţii vitale; computer tomograf de 128 slice.
În acest sens, parlamentarul oltean a adresat câte o interpelare pentru prim-ministrul României, Florin Cîțu, respectiv ATTILA-ZOLTÁN CSEKE, ministrul interimat al Ministerului Sănătății, în care a subliniat importanța achiziționării URGENTE a echipamentelor mai sus menționate:
“Spitalul Municipal Caracal este spital de nivel I, desemnat încă din martie 2020 unitate suport COVID-19, fiind internați, până în acest moment 3658 de pacienți, dintre care 756 în ATI.
Criza aparaturii medicale din acest spital afectează în mod DIRECT pacienții. Pragul birocratic trebuie depășit cu PRIORITATE în vederea salvării vieților omenești. Orice zi pierdută înseamnă oameni a căror suferință poate determina consecințe grave și ireversibile!
Contez pe înțelegerea maximă atât a domnului prim-ministru, Florin Cîțu, cât și a ministrului interimat al Ministerului Sănătății, ATTILA-ZOLTÁN CSEKE, că vor reacționa cu măsuri eficiente în această direcție.” a declarat Mirea.










