Simona Halep și-a aflat adversara din turul 3, de la US Open

Îți recomandăm

Simona Halep (13 WTA) a învins-o fără probleme pe Kristina Kucova, scor 6-3, 6-1, și s-a calificat în turul 3 la US Open.

În faza următoare a competiției, sportiva noastră o va întâlni pe Elena Rybakina (20 WTA). Jucătoarea din Kazahstan a trecut în turul doi la US Open de Caroline Garcia, locul 62 WTA, scor 6-1, 6-4.

Simona Halep și Elena Rybakina s-au mai întâlnit de două ori până acum: în 2019, la Wuhan şi în 2020, la Dubai. În China, „Simo” a abandonat în primul set, la 5-4 pentru adversara sa. În Emirate, sportiva noastră s-a impus în 3 seturi, la capătul unui meci de mare luptă, scor 3-6, 6-3, 7-6 (5).

Simona Halep, prima reacție după calificarea în turul 3 la US Open

Simona Halep a recunoscut că cele două victorii obținute la US Open i-au adus un plus de încredere, capitol la care suferea înaintea debutului la New York.

Este foarte bine că m-am întors aici, anul trecut n-am putut juca. Este extraordinar să pot juca iar în fața spectatorilor, cărora le mulțumesc pentru prezență. Întotdeauna este grozav să joci la US Open, unde atmosfera este deosebită.

Mă simt mai bine acum, sunt mai încrezătoare. Înaintea turneului eram îngrijorată din cauza problemelor medicale, nu jucasem atâtea luni. E greu să gestionezi presiunea unui Grand Slam, dar cred că mă descurc destul de bine”, a declarat Simona Halep, la Eurosport.

Sursă: digisport.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Cutremur politic în Olt: atacuri dure de la PNL către PSD

Liderii Partidului Național Liberal din județul Olt au adus în prim-plan tensiunile politice locale și naționale, într-o conferință de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img