Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis

Îți recomandăm

La 33 de ani, Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis. Meciul cu Lucia Bronzetti, pierdut cu 1-6, 1-6, la Transylvania Open, a fost ultimul din cariera ei.

La conferința de presă susținută după partidă, Simona Halep a vorbit despre mai multe lucruri, iar, printre altele, a fost întrebată și despre regretele pe care le are în tenis: fostul numărul unu mondial a menționat semifinala de Fed Cup, din 2018, pierdută dramatic împotriva Franței, scor 2-3.

Simona Halep și Monica Niculescu au pierdut în trei seturi, 7-5, 3-6, 4-6 cu Garcia / Mladenovic în meciul decisiv de la dublu.

Simona Halep: ”Am făcut la Cupa Federației mai mult decât se putea face. (n.r.-N-ai ajuns în finală) A fost cel mai mare regret”

”Am făcut la Cupa Federației mai mult decât se putea face. (n.r.-N-ai ajuns în finală) A fost cel mai mare regret, și dacă ne uităm pe hârtie, de atunci nu am mai jucat, pentru că nu am putut să trec peste dezamăgirea pe care am trăit-o în 2018 în semifinală.

Poate că am luat decizii mai puțin bune, poate că aș fi putut să fac unele lucruri mai bine. Nu obișnuiesc să am regrete, cred că e mai bine să faci unele lucruri decât să regreți faptul că nu le-ai făcut. Sunt împăcată din punctul ăsta de vedere, consider că am făcut ceea ce poate că nimeni nu și-ar fi imaginat în România că se poate.

Am ajuns de la Constanța să joc tenis pe cele mai mari arene, cu o familie care m-a susținut. Au fost foarte pasionați de sport și au avut încredere în mine, iar asta m-a ajutat să ajung acolo. Fără regrete, privim înainte și să fim bucuroși că am avut așa ceva în sportul românesc. Cred că e important pentru toți copiii care privesc spre performanță”, a declarat Simona Halep.

Cariera Simonei Halep, în câteva cifre

  • Două titluri de Grand Slam
  • 64 de săptămâni petrecute pe locul 1 mondial
  • 9 titluri WTA 1000
  • 24 de titluri WTA

Simona Halep s-a îmbrățișat cu Sorana Cîrstea, după retragerea din tenis

După discursul de retragere, au existat momente emoționante la Transylvania Open. 

Prima care s-a dus la Simona Halep pentru a o lua în brațe a fost Raluca Olaru, cea care a realizat interviul de pe terenul de la Cluj-Napoca.

Ulterior, Simona Halep le-a strâns mâinile părinților săi, aflați într-o lojă, apoi a oferit alături de Sorana Cîrstea fotografia anului, care se poate vedea în galeria foto de mai jos.

Sursă: www.digisport.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina organizează Concursul Interjudețean de Teatru pentru Copii „Se caută un …Actor!”

Sub egida Inspectoratului Școlar Județean Olt, Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina, organizează cea de-a XI-a ediţie a Concursului Interjudețean...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img