Atelier de încondeiat ouă la Centrul de zi al Episcopiei

Săptămâna aceasta , sediul Centrului de zi al Episcopiei Slatinei și Romanaților a fost vizitat de elevii clasei a V-a B de la Liceul cu Program Sportiv Slatina, îndrumați de d-na profesoară Odeta Vâlcea.  

Zeci de copii au condeiat ouă.

”Deoarece ne aflăm în preajma marii sărbători a creștinătății, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, scopul acestei vizite a fost, de fapt, o întâlnire de lucru cu părintele Constantin Aldea, care i-a inițiat pe micuții sportivi în tainele încondeierii ouălor, o tehnică mai puțin cunoscută în zona noastră.

În timpul activității, elevii au fost antrenați și în diverse jocuri prin care și-au amintit de Săptămâna Patimilor, reușind astfel să țeasă cu emoție și puternică trăire interioară toate evenimentele din această săptămână – Săptămâna Mare.

Activitatea a fost foarte apreciată de elevi, care au fost dornici să învețe tehnici noi pe care să le aplice acasă și încântați, în același timp, de rezultatele obținute”, au anunțat Episcopia

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura