Tineri reţinuţi pentru furt calificat

La începutul acestei săptămâni, Polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș, sub directa coordonare a prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au identificat pe raza comunei Voineasa, doi tineri, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cei doi tineri, de 21 și, respectiv, 24 de ani, ambii din județul Dolj, sunt bănuiți că, la data de 14 februarie 2020, ar fi pătruns într-o locuință din orașul Balș, de unde ar fi sustras mai multe bijuterii din aur, în valoare de aproximativ 90.000 de lei. Hoţii ar fi pătruns în locuinţa cu pricina, pe timpul când proprietarii nu erau acasă, iar uşa nu fusese asigurată corespunzător.
Oamenii legii au recuperat prejudiciul în proporție de 90%, care a fost restituit părții vătămate.
În cursul acestei zile, tinerii au prezentați Judecătoriei orașului Balș, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă pentru a stabili întreaga activitate infracțională.
{module 126}