Un fost edil oltean și doi consilieri locali sunt cercetați de Agenția Națională de Integritate pentru stare de incompatibilitate, conflict de interese de natură administrativă. Fostul primar al orașului Scornicești, Ioan Prioteasa, și doi consilieri din Consiliul Local Coteana, respectiv social democrații Gheorghe Vlad și Constantin Țancu, au intrat în vizorul ANI.
Ioan Prioteasa este cercetat după ce acesta ar fi semnat în calitatea de primar un document cu privire la o firmă, care era administrată de soția sa. Astfel, avantajul patrimonial pe care acesta l-ar fi creat este de puțin peste 19.000 de lei.
„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Ioan Prioteasa a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de articolul 301 din Codul penal, întrucât, a semnat o serie de documente cu privire la societatea comercială în cadrul căreia soția acestuia deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, creând astfel un avantaj patrimonial pentru societate în sumă de 19.480 Lei”, se precizează într-un comunicat remis de ANI.
Cei doi consilieri din CL -ul comunei Coteana sunt cercetați pentru conflict de interese administrativ.
„În perioada exercitării mandatului 2020 – 2024, a participat la deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local Coteana privind stabilirea impozitelor și taxelor locale precum și a taxelor speciale pentru anul 2021, fără a anunța la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problema respectivă, deși avea posibilitatea să anticipeze că o decizie prin care s-ar aproba anularea taxelor pentru utilajele agricole prezintă un avantaj pentru sine, acesta deținând mai multe utilaje agricole. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile articolelor 70 şi 71 din Legea 161/2003, coroborate cu prevederile articolul 228, alineat 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 57/2019”, a transmis ANI referitor la motivul pentru care cei doi consilieri locali sunt cercetați.










