Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești, câștigat de turcii de la Ozaltin, și nu de UMB

Îți recomandăm

Turcii de la Ozaltin au fost desemnați câștigători pe tronsonul 1 (17,7 km) al Drumului Expres Craiova – Pitești. Pentru acest contract a mai depus ofertă și UMB.

UMB, cel mai puternic constructor român de autostrăzi, câștiga de regulă licitațiile la care participa. Mai mult, în cazul acestui tronson ar fi avut avantajul că a câștigat și celelalte trei troansoane ale DEx12.

Pe 4 mai, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit două oferte la licitația pentru finalizarea lucrărilor la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12). Mai exact, era vorba de ofertele depuse de UMB din România și Ozaltin din Turcia.

Noul constructor al tronsonului I al Drumului Expres Craiova – Piteşti (DEx 12) va fi stabilit în luna iunie, declara în aprilie, la Caracal, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

ADVERTISING

Anunţul pentru contractul de finalizare a lucrărilor pentru tronsonul 1 al Drumul Expres Craiova – Piteşti a fost postat pe 24 martie în SEAP.

„Veşti bune pentru Drumul Expres Craiova – Piteşti! Astăzi a fost postat în SEAP anunţul pentru contractul de finalizare a lucrărilor pentru Tronsonul 1 cu o lungime de 17,7 km. Data limită pentru depunerea ofertelor este 4 mai 2023”, scria atunci Grindeanu.

Potrivit acestuia, valoarea estimată a contractului este de 544,13 milioane de lei (fără TVA). Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Lucrările care au rămas să fie executate, după rezilierea contractului anterior, trebuie finalizate în maximum 18 luni.

Stadiul lucrărilor la data rezilierii contractului inițial încheiat cu constructorul italian Tirrena Scavi era de 57,06%.

sursa Economica

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Piața muncii din Olt, între coloșii industriali și capcana lipsei de studii: Rata șomajului a urcat la 6,22%

Județul Olt traversează o perioadă de contraste economice majore la începutul anului 2026. În timp ce marile platforme industriale...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img