
Tinerii social democrați din Slatina, alături de South Side RC l-au adus pe Moș Crăciun copiilor de la centrele de plasament din municipiu. 100 de cadouri au ajuns la copii, iar moșul nu a venit cu sania cu reni, ci cu motociceleta.
”Întrucât ne aflăm în Postul Craciunului și începem să numărăm zilele până la marea sărbătoare a Nașterii Domnului, cu mare bucurie și speranță, gândul nostru se îndreaptă încă o dată spre acei copii care au nevoie ca spiritul Craciunului să fie adus în suflete. Și pentru că au fost cuminți, frumoși și ascultători, astăzi ne-am transformat în spiridușii lui Moș Crăciun din dorința de a respecta tradiția, de a dărui magia sărbătorilor de iarnă, și am ales să oferim cadouri la peste 100 de copii din cadrul DGASPC Olt și să le facem din suflet o surpriză inedită, în speranța de a întâmpina sfintele sărbători așa cum se cuvine, într-o atmosferă de sărbătoare încărcată cu multă bucurie, lumini, brazi, colinde și toate cele specifice acestei perioade.Mulțumim tuturor persoanelor care au făcut posibil acest eveniment, iar pe această cale, dorim să mulțumim, în mod special, prietenilor noștri de la SouthSideRC care ni s-au alăturat acțiunii noastre, pentru momentele de neuitat și pline de entuziasm oferite acestor copii minunați, care au fost mai mult decât fascinați de apariția inedită a lui Moș Crăciun precum și prietenilor de la Palatul Copiilor pentru atmosfera de vis creată, care ne-au încântat cu recitalul superb de colinde”, au anunțat reprezentanții TSD Slatina










