Un copil de 9 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de un autoturism în zona parcului Tineretului. Minorul s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, moment în care a fost acroșat de un autoturism.
Deși era cu trotineta electrică, miorul nu era pe vehicol în momentul accidentului. Copilul a avut nevoie de îngrijiri medicale, astfel că a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina.
„Din primele verificări aceștia au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat de 53 de ani, din orașul Piatra Olt și un minor de 9 ani, din municipiul Slatina, care avea calitatea de pieton. În urma evenimentului, copilul a necesitat îngrijiri medicale. Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului în momentul producerii evenimentului”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală în cauză și efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.









