Un copil de trei ani a căzut de la etajul 5 al unui bloc

Îți recomandăm

Un copil de trei ani a căzut, joi dimineaţă, de la etajul al cincilea al unui bloc din municipiul Sibiu, el fiind intubat de echipajul SMURD şi transportat la spital, inconştient. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a se stabili ce s-a întâmplat.

În această dimineaţă, la ora 08.22, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că un copil în vârstă de aproximativ 3 ani este inconştient, pe un trotuar de pe strada Bârsei din municipiul Sibiu. La faţa locului au intervenit poliţişti şi echipaje medicale, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că este vorba despre un copil în vârstă de 3 ani care ar fi căzut de la etajul 5 al imobilului unde locuia”, a anunţat, joi, IPJ Sibiu.

Potrivit ISU Sibiu, acolo a intervenit un echipaj SMURD cu medic, băiatul de trei ani suferind multiple traumatisme severe. Echipajul medical l-a intubat, minorul fiind inconştient. Aceasta va fi transportat de urgenţă la Spitalul de Pediatrie.

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Sportivii CSM Slatina continuă să aducă rezultate care fac cinste orașului

Sportivii CSM Slatina continuă să demonstreze că talentul, disciplina și perseverența aduc rezultate care fac cinste orașului. Șahul și...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img