Un polițist local s-a urcat beat și drogat la volan și a provocat un accident în lanț

Îți recomandăm

Un poliţist local din comuna Dumbrăviţa de lângă Timişoara a fost prins băut şi drogat la volan, după ce a fost implicat într-un accident, joi, în faţa Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara, transmite News.ro.

Potrivit IPJ Timiş, bărbatul de 53 de ani a condus un autoturism pe strada Gheorghe Adam spre strada Simion Bărnuţiu, iar la un moment dat a lovit un autoturism condus de o femeie de 48 de ani, care în urma impactului a ajuns pe sensul opus de mers lovind o maşină condusă de o femeie de 34 de ani. În urma impactului dintre autoturisme, au rezultat doar pagube materiale. „În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat faptul că bărbatul în vârstă de 53 de ani avea o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool în aerul expirat. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest şi au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice”, a transmis IPJ Timiş. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că bărbatul este poliţist local din comuna Dumbrăviţa de lângă Timişoara.

sursa DIGI 24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Adrian Chesnoiu: „AFIR face în mod constant plăți către fermieri, procesatori și autorități publice, fiind permanent preocupați de efectuarea plăților către beneficiarii noștri în...

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a transferat în trimestrul II din 2026 fonduri nerambursabile în valoare totală de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img