Vești bune de la Executiv pentru tinerii din România care și-au propus achiziționarea unei locuințe! Statul le oferă noi avantaje 

Îți recomandăm

Printr-un ordin al Ministerului Finanțelor (MF), oficializat recent, comisioanele utilizate în cadrul Programului Noua Casă, prin care persoanele interesate de o locuință o pot achiziționa prin contractarea de credite garantate de stat, vor continua și în 2022.

Astfel, prin Ordinul MF nr. 177/2022, publicat vineri în Monitorul Oficial nr. 165, se stabilesc comisioanele ce vor fi utilizate în cadrul programului Noua Casă din acest an.

Specific, comisionul unic de analiză va fi de 0,15% pe an din valoarea promisiunii de garantare emise de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM), ceea ce înseamnă că valoarea lui rămâne aceeași ca anul trecut, conform Ordinului nr. 441/2021.

Totodată, anul acesta, comisionul de gestiune al garanțiilor acordate de FNGCIMM  în numele și în contul statului român, în cadrul programului Noua Casă, rămâne la nivelul de 0,30% pe an, calculat la soldul garanției statului.

Programul Noua Casă este un program destinat persoanelor fizice, care facilitează cumpărarea unei locuințe, prin intermediul contractării de credite garantate de stat.

Conform proiectului de HG pus în dezbatere recent de MF, din acest an, cei care doresc să-și cumpere locuințe prin programul Noua Casă vor trebui să le asigure la valoarea de piață existentă la momentul încheierii asigurării, ci nu la valoarea de piață de la momentul acordării garanției, cum era anterior.

Plafonul garanţiilor care pot fi emise de stat în favoarea instituțiilor de credit care acordă credite persoanelor fizice ce vor să achiziționeze o locuință va rămâne la valoarea de anul trecut, anume 1,5 miliarde de lei, urmând ca în funcție de evoluție, plafoanele să fie suplimentate, informează avocatnet.ro

Sursă: bugetul.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Escrocheriile din taxi care te golesc de bani în vacanță: metode folosite de șoferii țepari și cum să te protejezi

O cursă scurtă de doar câteva minute de la aeroport până la cazare se poate transforma într-o pagubă serioasă de sute...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img