
Viceprimarul Slatinei, Alexandru Berechet este noul preşedinte al TSD Olt, desemnat astăzi în cadrul Conferinţei Judeţene de Alegeri.
”Mă cunoașteți de când eram foarte tânăr, astăzi sunt tot tânăr, dar cu mai multă experiență. Datorită susținerii voastre, a întregii echipe, mă simt determinat și încrezător că ne putem duce toate obiectivele la bun sfârșit și vom rămâne aceeași echipă redutabilă. Vă sunt recunoscător pentru votul dumneavoastră de validare ca lider al TSD Olt. Împreună putem avea visuri îndrăznețe și rezultate pe măsură!” – sunt cuvintele noului președinte, rostite la finalul Conferinței Județene.
Ștafeta a fost predată de vicepreședintele PSD și subprefectul județului, Cosmin Floreanu, care astăzi și-a încheiat un mandat de 5 ani în care a creat o echipă de tineri puternică și unită, care contribuie foarte mult în ecuația electorală a organizației de seniori.
”Am crezut în puterea și potențialul fiecărui membru al organizației noastre de tineret și mi-am dorit să creez un mediu în care fiecare dintre voi se simte valorizat, încurajat să-și exprime opiniile și să contribuie la obiectivele noastre comune.
De asemenea, sper că-i las lui Alex – cel care și-a câștigat, prin multă implicare, locul binemeritat ca lider TSD, – o echipă sudată, formată din tineri talentați și dornici să facă o diferență în comunitatea în care trăim.” – a spus acesta în discursul său.
”Tineri pentru viitor!” este laitmotivul mandatului noului președinte
Marius Oprescu, președintele PSD Olt: ”Faptul că sunteți aici, într-un număr atât de mare, arată fix ceea ce spunea Cosmin: unitate, responsabilitate și o echipă puternică și aproape de valorile noastre.
Astăzi este despre Cosmin, dar în egală măsură, despre voi și noul președinte care va avea o onoare în a fi liderul vostru și, în același timp, o responsabilitate uriașă. Spun responsabilitate pentru că în cadrul organizației PSD Olt, organizația de tineret a fost întotdeauna o voce puternică, pe care am încurajat-o mereu să se facă auzită.
Din partea noastră aveți întotdeauna sprijinul, susținerea și oportunitatea de a lua decizii și a evolua politic. Ne-am dorit să creștem alături de noi tineri serioși, care să continue obiectivele noastre politice.”










